Hathor

Hathor, zeita cerului, a dragostei, a dansului si a bogatiei. Este reprezentata ca o vaca sau ca o femeie avand urechi si coarne de vaca. Intre coarne, poarta discul solar. Ea simbolizeaza locuinta zeului Horus. In mitologia egipteana mai era cunoscuta si sub numele de Athor sau Athyr. Era reprezentata ca zeita cerului si regina raiului. Era fiica lui Ra si a sotiei regelui cerului Horus. Numele ei inseamna “casa lui Horus”. De-a lungul timpului rolul ei s-a schimbat si a devenit zeita fertilitatii, ocrotitoare a femeilor si a casatoriilor, zeita iubirii si a frumusetii. De ceea era deseori confundata cu zeita Afrodita din mitologia greaca. Initial era prezentata sub forma unui vraci, mai tarziu a devenit femeie cu cap de vaca si in final o intalnim sub forma unei femei.

Felul de viata a vechilor egipteni. Framantari sociale

Felul de viata al vechilor egipteni oglindeste impartirea societatii in clase:

Viata aristrocratiei, stapana de pamanturi si de sclavi, era cu totul deosebita de a taranilor, mestesugarilor si a sclavilor. Aristrocratii traiau in lux si huzur. Cand nu plecau in razboaie se ocupau cu vanatoarea si pescuitul. Participau la slujbele religioase. Erau imbracati in haine scumpe si impodobiti cu bijuterii (atat femeile cat si barbatii). Numai ei aveau cai si formau aramta de elita a Egiptului. Organizau ospete cu programe artistice bogate, recitari de imnuri, povestiri si legende, dansuri si cantece (din harpa sau flaut). Aristocratele egiptene erau socotite cele mai elegante femei din acel timp. Aveau rochii lungi, din stofe fine, isi ondulau parul sau purtau peruci, isi vopseau unghiile si pleoapele, folseau parfumuri si uleiuri, mergeau insotite de sclavi, caini sau maimute dresate. Faraonul era incoronat cu mare pompa, primea sceptrul si biciul (semnele puterii) si coroana. Astfel devenea stapanul unic al tarii cel care primea ordinele zeilor si le transmitea supusilor. El traia intr-un palat mare si luxos impodobit. La ceremonii statea pe un tron lucrat din lemn scump, incrustat cu aur, fildes si pietre pretioase si era imbracat in haine de stofa scumpa, impodobit cu bratari, cercei si inele. Oficia slujbele religioase, cu mare fast, in uriasele temple intunecoase. In fata lui toti supusii, chiar si dregatorii se prosternau (stateau inclinati adanc sau cu fata la pamant). Preotii egipteni, puternici si temuti, erau imbracati in alb si aveau capul si barba rase. Marii dregatori si negustori bogati aveau slugi, paznici si scribi. Calatoreau in tari indepartate,de unde aduceau mai ales lucruri scumpe, obiecte de lux si animale care nu se gaseau in Egipt (struti, caini de vanatoare, maimute).

Taranii si mestesugarii egipteni purtau pe umerii lor povara muncilor grele si a razboaielor indelungate. Erau imbracati simplu, se hraneau putin (legume, paine, bere) si locuiau in case mici, facute din caramizi de pamant amestecat cu paie tocate si arse la soare. Sclavii, indeosebi cei care lucrau la construirea templelor si mormintelor, aveau situatia cea mai grea. Munceau dezbracati, sub soarele arzator, sub amenintarea biciului si prost hraniti. Ei se ridicau la lupta impreuna cu taranii si mestesugarii. Egiptenii vechi se inchinau la mai multi zei, erau politeisti. Cei mai importanti zei egipteni erau: Osiris, zeul fertilitatii (care a devenit si zeu al mortilor) si sotia sa Isis. Nilul si soarele erau zeificate. Preotii egipteni au creat o multime de povesti despre zei si despre nemurirea omului, numite mituri. Potrivit credintei in nemurire, dupa moarte, trupul omului trebuia pastrat, caci sufletul se ridica la cer si dupa judecata lui Osiris, se reintorcea in trup sau statuia reprezentand pe mort si astfel traia in vesnicie. Crezand in viata vesnica, egiptenii bogati conservau cadavrele mortilor, le imbalsamau, apoi le infasurau si le puneau in mai multe sicrie. Aceste cadavre astfel conservate se numesc mumii. In morminte se puneau obiectele de care cel mort se folosise in  viata, statul si Cartea Mortilor. Asa s-a creat cultul mortilor. Unele mumii ale faraonilor s-au pastrat pana azi. Religia insufla egiptenilor tema si ii facea umili si supusi fata de faraoni si de preoti. In Egipt, ca in toate tarile, religia a slujit la mentionarea asupririi si la intinderea statului.

Rascoala sclavilor si a saracilor din anul 1750 i.e.n.

   In inscriptiile de pe monumente si pe papirus sunt pomenite adesea formele de nemultumire, rascoale si alte razvratiri ale sclavilor, mestesugarilor saraci, ale taranilor asupriti. Una din cele mai puternice rascoale a avut loc prin anul 1750 i.e.n. Din descrierea facuta de unul din reprezentatii stapanilor de scalvi se vedea mania mare a rasculatilor, spaima si ura asupritorilor. El arata cum rasculatii au ocupat capitala, au patruns in palate, au ars listele cu impozite, au alungat pe aristocrati si chiar pe faraon, pe unii i-au ucis. Dar, nefiind pregatiti nestiind ce sa faca  dupa ce i-au izgonit pe stapani, iar forta de aparare a acestora fiind superioara, rasculatii au fost infranti. Statul egiptean a mai dainuit dupa cum stim, pana in secolul al VI-lea i.e.n. cand a fost cucerit de persi.

Cum a devenit Egiptul un imperiu puternic?

   Faraonii Tutmes al III-lea, Ramses al II-lea au cucerit teritorii intinse. Regatul egiptean a atins apogeul puterii devenind un adevarat imperiu, in timpul faraonilor Tutmes al III-lea (sec. al XV-lea i.Hr.) si Ramses al II-lea (sec. al XIII-lea i.e.n.). Capitala a fost mutata la Teba (unde sunt astazi localitatile Luxor si Karnak). Dupa ce au asigurat linistea interna si au organizat armata, inzestrand-o cu arme noi (sabii, lanci lungi si care de lupta) ; acesti faraoni au interprins mari si sangeroase expeditii in Palestina, Fenicia si Siria, ajungand la izvoarele Eufratului. Cucerind aceste tari le-au supus la biruri grele, le-au jefuit fara mila si au adus multi prizonieri in Egipt, transformandu-i in sclavi.

    Faraonii din acest timp au sprijinit dezvoltarea culturii, mai ales arhitectura. Cu uriasele bogatii jefuite de la popoarele subjugate sau stoarse din exploatarea poporului egiptean, au fost ridicate piramide, palate si temple.

    Razboaiele, rascoalele interne si dezbinarile dintre faraoni si preotime au slabit statul, care a intrat intr-o lunga perioada de decadere. El si-a pierdut independenta (525 i.e.n.) fiind pe rand cucerit de alte state sclavagiste.

   Statul sclavagist egiptean a disparut, dar el a lasat omenirii o bogata mostenire culturala, creata de un popor harnic si inzestrat, de artisti si de invatati de mare valoare.

Inflorirea Egiptului

   Vechii locuitori ai Egiptului (vanatori, pescari, pastori si agricultori) traiau organizati in ginti si apoi in triburi. Peste acestia au navalit triburi de nomazi din Asia, Etiopia si Libia. Stabilindu-se in Egipt, pe valea manoasa a Nilului, dupa indelungate ciocniri si razboaie, nomazii au desprins indeletnicirile localnicilor, s-au amestecat cu acestia si au format poporul egiptean. Egiptul a avut cea mai indelungata existenta dintre statele sclavagiste antice; dupa construirea sa, s-a mentinut timp de trei mii de ani.

    In istoria Egiptului antic a existat o perioada de formare a statului, una de inflorire si alta de decadere.

    Cu mii de ani in urma, triburile din valea Nilului s-au unit formand doua state: Egiptul de Sus (pe valea de mijloc a Nilului) si Egiptul de Jos (in Delta). Dupa traditie, Menes ar fi unit Egiptul de Sus cu cel de Jos, proclamandu-se faraon. Unirea celor doua state era necesara pentru a se organiza mai bine marile lucrari agricole, constructiile monumentale si pentru a se tine piept atacurilor triburilor si statelor straine.

   Statul egiptean era un stat sclavagist, fiind condus de stapanii de pamanturi si de sclavi. In fruntea statului se afla faraonul (cel din casa mare). Acesta avea putere nelimitata asupra supusilor si conducea dupa vointa sa. El era ajutat la conducere de preoti, militari, functionari si scribi.

   Pe la jumatatea mileniului al III-lea i.e.n, Egiptul a cunoscut o epoca de mare inflorire. Capitala statului (Menfis) a devenit un oras impunator, impodobit cu constructii, temple, palate si gradini marete.

   Pentru apararea si intarirea puterii faraonului si a clasei conducatoare a fost organizata si marita armata, iar religia a capatat o importanta deosebita. Cu ajutorul lor erau inabusite "murmurele" (cum spun documentele vremii) si razvratirile asupritilor. Granitele au fost largite spre sud si nord-est ,unde se gaseau aur si arama.

Istoria Egiptului

     Nilul a fost un prieten bun, dar si un aspru invatator. A invatat pe oamenii care traiau pe malurile lui arta nobila a muncii pe echipe. Pentru a construi canale de irigatie si a intretine digurile, agricultoriiaveau nevoie unii de altii. Si asa, vecinii au invatat sa colaboreze unii cu altii, iar, aceasta societate de ajutor mutual s-a transformat, incetul cu incetul intr-un stat organizat.

     Apoi un om mai puternic decat vecinii sai ajunse conducatorul comunitatii, cand vecinii gelosi din Asia apuseana au navalit in valea cea bogata. Cu timpul isi lua titlul de rege si carmui toata tara, de la Marea Mediterana si pana la muntii din apus. Dar aventurile politice ale vechilor faraoni ii interesau prea putin pe taranii care isi munceau cu rabdare ogoarele si nu cereau nimic mai mult decat sa nu li se ia biruri mai mari decat se cuvenea. Primeau legea Faraonului, cum primisera si legea lui Osiris. Dar lucrurile se schimbasera cand venira navalirile straine.

     Dupa douazeci de veacuri de indepedenta, un trib salbatic de pastori arabi, numiti Hicsosi, ataca Egiptul si timp de cinci sute de ani fu stapanul vaii Nilului. Arabii acestia erau priviti cu ura, si ura egiptenilor se intinse si asupra evreilor, care dupa ce au fost primiti in tara Gozen unde au primit un refugiu dupa lungi rataciri prin pustiu s-au pus acum in slujba strainului uzurpator ca perceptori si administratori. Curand dupa anul 1.700 i.Hr. locuitorii din Teba se rasculara. Dupa o lupta indelungata, hicsosii fura goniti din tara si Egiptul se vazu iarasi liber.

     La o mie de ani dupa aceea, cand asirienii au cucerit toata Asia apuseana, ajunse si Egiptul o parte din imperiul lui Sardanopol. In veacul al VII-lea i.Hr. deveni iar un stat independent sub domnia unui rege care-si avea resedinta in cetatea Sais din Delta Nilului. Dar in anul 525 i.Hr., regele Persiei, Cambise,puse stapanire pe Egipt, iar in veacul al VI-lea i.Hr., cand Persia fu cucerita de Alexandru cel Mare, Egiptul deveni o provincie macedoneana. Mai avu o umbra de independenta, cand unul din generalii lui Alexandru se proclama rege al noului stat egiptean si intemeie dinastia Ptolemeilor, care-si avea resedinta in cetatea cea noua a Alexandriei.

     In sfarsit in anul 39 i.Hr., venira si romanii in Egipt. Ultima regina egipteana, Cleopatra, a facut tot ce i-a stat in putinta ca sa-si salveze tara. Frumusetea si farmecul ei erau mai primejdioase pentru generalii romani decat o jumatate de duzina de corpuri de armata egipteana. A triumfat de doua ori in atacurile date contra inimii cuceritorilor romani, dar in anul 30 i.Hr., Augustus, nepotul si mostenitorul lui Cezar, debarca in Alexandria. El nu impartasi admiratia pe care o avuse unchiul sau pentru frumoasa regina. Ii nimici armatele, dar ii cruta viata, ca s-o poata tari in urma carului sau triumfal, printre trofeele de razboi. Cand Cleopatra afla ce soarta i se pregateste se omori, si Egiptul deveni o provincie romana.